Astfel, în Convenţia privind protecţia patrimoniului cultural şi natural mondial, UNESCO defineşte patrimoniul cultural drept monumente, grup de clădiri şi situri cu valoare universală excepţională din punct de vedere istoric, artistic şi ştiinţific (UNESCO, 1972). În 1982, UNESCO decide ca noţiunea de patrimoniu să devină mult mai complexă, să nu se mai limiteze la un singur monument, să vizeze opere materiale şi imateriale care exprimă creativitatea unui popor însemnând: limbă, ritualuri, credinţe, literatură şi opere de artă, arhive, biblioteci (Mitchell et al., 2011). Conform convenției patrimoniul devine astfel un domeniu ce încorporează două dimensiuni: una tangibilă (materială) și una intangibilă (imaterială/socială) (Ahmad, 2006).

Ceea ce numim astăzi patrimoniu imaterial reprezintă rezultatul eforturilor depuse de UNESCO începând din 1952 (Kirshenblatt - Gimblett , 2004). Acest efort a luat forma unor acorduri internaționale prin care țările prin reprezentanții și experții lor, au pus în aplicare politici naționale de patrimoniu. Acestea au fost finalizate în 2003 cu apariția Convenției pentru salvarea patrimoniului cultural imaterial. În această convenție găsim cea mai exhaustivă definiție, prezentată la articolul 2 ,,Patrimoniul cultural imaterial înseamnă practicile, reprezentările, expresiile, cunoștințele, competențele - precum și instrumentele, obiectele, artefactele și spațiile culturale asociate acestora - pe care comunitățile, grupurile și, în unele cazuri, indivizii le recunosc ca făcând parte din patrimoniul lor cultural. Acest patrimoniu cultural imaterial, transmis din generație în generație, este recreat în mod constant de comunități și grupuri ca răspuns la mediul lor, la interacțiunea lor cu natura și la istoria lor, le oferă un sentiment de identitate și de continuitate, promovând astfel respectul pentru diversitatea culturală și creativitatea umană (UNESCO, 2003).

După Noriko Aikawav-Faure ( 2009) obiectivele ICHC sunt:

1. conservarea creațiilor umane care ar putea dispărea pentru totdeauna,
2. acordarea recunoașterii mondiale,
3. consolidarea identității,
4. permiterea cooperării sociale în cadrul și între grupuri,
5. asigurarea continuității istorice,
6. creșterea diversității creative a umanității.

Convenția ICHC a apărut într-un moment foarte important ăn care trebuiau evaluate valorile patrimoniului deoarece patrimonial imaterial nu poate fi măsurat și verificat imediat, existența acestuia depinde de transmiterea din generație în generație, altfel spus în ziele noastre ,, de mass-media creată de oameni,, ( Xiao, 2022).

Un alt act normativ îl reprezintă Convenția privind protecția și promovarea diversității expresiilor cultural ( 2005). Prin expresii culturale înțelegem acele expresii rezultate ca urmare a creativității unui individ, unui grup, unei societăți, într-un context cultural (UNESCO, 2005).

References

Ahmad, Y., (2006). The Scope and Definitions of Heritage: From Tangible to Intangible. International Journal of Heritage Studies, vol.12, no.3, pp.292–300.

Kirshenblatt-Gimblett B., (2004) Intangible heritage as metacultuer production. Published by Blackwell Publishing.

Mitchell N., Rössler, M., Tricaud, P.M, (2011). Paysages culturels du patrimoine mondial, Ghide pratique de conservation et de gestion, UNESCO, pp.17.

Smith L. and Aikawa-Faure N. (2009) Safeguarding of Intangible Cultural Heritage, book edited Key issues in cultural heritage. Routledge, Taylor and Francis Group, London and New York.

UNESCO, Paris, Convention for the Safeguarding of the Intangible Cultural Heritage (2003), https://ich.unesco.org/en/convention.

Xiao L. (2022) Intangible Cultural Heritage Reproduction and Revitalization: Value Feedback, Practice, and Exploration Based on the IPA Model, Computational Intelligence and Neuroscience Volume 2022, Article ID 8411999, 13 pages https://doi.org/10.1155/2022/8411999.