Introducere în educația eco-socială

Educația eco-socială este o abordare interdiscliplinară care vizează promovarea unei lumi durabile și echitabile prin integrarea perspectivelor ecologice și sociale. Acest concept nou a fost introdus în programele de bază finlandeze pentru învățământul general și superior pentru a răspunde nevoii unui nou tip de civilizație și de învățare ce ne poate permite să aspirăm la bunăstare în limitele unei singure planete (Laininen 2019, 17).

Arto O. Salonen & Marjatta Bardy (2015, 4) descriu o persoană educată eco-social ca fiind cineva care conștientizează toate interdependențele dintre realitățile ecologice, sociale și economice. Aceste interdependențe se manifestă prin diverse întrepătrunderi, reacții în lanț sau cicluri. De exemplu, economia interacționează cu mediul natural și are loc în cadrul relațiilor socio-culturale. Majoritatea formelor de activitate umană se află la intersecția dintre ecologie, economie și sferele sociale. (Salonen & Bardy 2015, 7).

Arto O. Salonen descrie într-un slideshow despre articolul lor (Helsinki.fi. n.red.) cu Marjatta Brady, că cele 4 modalități principale de a crește gândirea eco-socială sunt:

1. Încercați să definiți moderația și suficiența în viața voastră. Ce este suficient și ce nu?
2. Extindeți-vă viziunea asupra responsabilității, ceea ce înseamnă să încercați să percepeți lumea nu dintr-o perspectivă centrată pe om, ci mai degrabă dintr-o perspectivă centrată pe ecosistem.
3. Întrețineți relațiile interpersonale. Concentrarea mai puțin pe sine și mai mult pe exterior crește satisfacția și reduce importanța lucrurilor materiale.
4. Dezvoltă-ți gândirea sistemică. O economie de piață funcțională necesită informații complete pe care ne bazăm alegerile.

Învățarea transformativă și educația eco-socială

Învățarea transformativă este examinată ca element omniprezent și facilitator al procesului de civilizație. Astfel, se spune că civilizația însăși poate fi privită ca un proces de învățare transformativă prin care valorile fundamentale (de mai jos) ale educației eco-sociale sunt rafinate în competențe internalizate (Laininen 2019, 17):

• Viziune sistemică asupra lumii
• Responsabilitate
• Suficiență
• Relații interpersonale
• Conectarea la natură
• Orientarea spre viitor

Din punctul de vedere al educației eco-sociale, există două abordări deosebit de interesante ale învățării transformative: abordarea socio-emancipatoare și abordarea globală. Abordarea socio-emancipatorie își are rădăcinile în gândirea lui Freire (1984), iar punctele forte ale acestei abordări sunt: abordarea problemelor din viața reală și scopul de a reînnoi propriile percepții ale realității de către cursanți prin reflecție critică și dialog, dându-le posibilitatea de a realiza schimbări societale. Laininen îl citează pe Taylor (2008, 8) atunci când descrie profesorul mai mult ca un co-învățător și "agent al schimbării" alături de elevi în această abordare a învățării transformative (Leininen 2019, 2).

Abordarea globală este recunoașterea interdependențelor dintre univers, pământ, natură, umanitate și viața umană. Astfel, în plus față de contextul social, oamenii sunt văzuți ca parte a unui întreg ecologic și planetar. Scopul învățării din punctul de vedere al acestei abordări este de a reforma sistemele sociale pentru a fi mai durabile. Leininen îi citează pe O'Sullivan, Morrell și O'Connor (2002, p. xvii) pentru a relata despre definiția care reprezintă această abordare planetară a învățării transformative:

Învățarea transformativă implică o schimbare profundă, structurală a credințelor, gândurilor, sentimentelor și acțiunilor. Aceasta conduce la o reînnoire a conștiinței într-un mod care schimbă dramatic și permanent modul nostru de a fi în lume. Schimbarea implică înțelegerea noastră despre noi înșine și locul nostru în lume - relația noastră cu alți oameni și cu natura.

Legătura dintre educația eco-socială și patrimoniul cultural imaterial

Patrimoniul cultural imaterial în ansamblul său este strâns legat de multe dintre aceleași principii ale educației eco-sociale (și valorile sale fundamentale de mai sus) și ale bunăstării:

1. Durabilitate (practici durabile legate de agricultură, conservarea resurselor, sisteme sociale și respectarea naturii)
2. Identități culturale puternice și coeziune socială (promovarea unor identități culturale puternice și cooperarea în vederea atingerii unor obiective comune)
3. Abordări holistice ale bunăstării, inclusiv aspectele fizice, mentale și spirituale ale acesteia (comparând acest lucru cu educația eco-socială și bunăstarea planetară, în ambele cazuri bunăstarea incluzând nu numai sănătatea oamenilor, ci și sănătatea mediului)
4. Adaptabilitatea (moderație, gândirea asupra suficienței și extinderea viziunii asupra responsabilității pentru a fi mai degrabă centrată pe ecosistem decât pe om)
5. Învățarea inter-generațională (transmiterea de cunoștințe importante și valoroase între generații, păstrarea și adaptarea practicilor culturale și de mediu și continuitatea generală în îngrijirea planetei)

Pentru a explica mai bine legătura dintre toate cele trei (educația eco-socială, patrimoniul cultural imaterial și învățarea transformativă), Agenția Națională Finlandeză pentru Educație (Vihreälehto, s.f.) are un articol pe site-ul său privind Agenda 2030 și modul în care educația durabilă din punct de vedere cultural implică nu numai conservarea practicilor culturale, ci și transformarea și dezvoltarea lor în prezent. De asemenea, se menționează că durabilitatea culturală este importantă și pentru durabilitatea ecologică: prin intermediul artei sau al patrimoniului cultural, se poate atrage atenția asupra problemelor ecologice și, în acest fel, se poate crește gradul de conștientizare cu privire la acestea. S-a sugerat ideea că, pentru a rezolva problemele ecologice actuale, oamenii trebuie să își schimbe cultura, iar acest lucru implică învățarea transformativă (Vihreälehto, s.f.).

Referințe

Helsinki.fi. s.f. Kestävyyskasvatuksen materiaalipankki yleissivistävään opetukseen. Web-Page. Citat la 10.6.2024. https://blogs.helsinki.fi/kestavyyspankki/ekososiaalinen-sivistys/

Laininen, E. (2019). Transformatiivinen oppiminen ekososiaalisen sivistymisen mahdollistajana. Ammattikasvatuksen aikakauskirja, 20(5), 16-38. https://journal.fi/akakk/article/view/84515

Salonen, A. O., & Brady, M. (2015). Ekososiaalinen sivistys herättää luottamusta tulevaisuuteen. Aikuiskasvatus, 35(1), 4-15. https://doi.org/10.33336/aik.9411

Vihreälehto, I. s.f. Mitä on kulttuurisesti kestävä kasvatus? Web-Page. Citat 12.6.2024 https://www.oph.fi/fi/opettajat-ja-kasvattajat/mita-kulttuurisesti-kestava-kasvatus